Initiere in Energiile Arhanghelului Metatron

 Vineri 06.09.2013 ora 18:00

Arhanghelul Metatron este singurul înger al sferelor celeste care a cunoscut conditia umana. Sub numele de Enoh, a fost al saptelea patriarh dupa Adam. Sufletul sau a fost toata viata plin de credinta, de iubire pentru oameni si foarte atent la întelesurile faptelor, nutrind convingerea ca numai acela care învata permanent din ceea ce se petrece în el si în afara lui este capabil sa-si ajute cu adevarat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea întelepciunii si a bunatatii inimii. Dupa moartea sa, a fost ridicat la Cer, unde Dumnezeu l-a investit ca arhanghel.
Arhanghelul Metatron ne ajuta sa descoperim valoarea faptelor noastre; este martorul binelui pe care îl facem si al iubirii pe care o daruim; ne permite sa ne concretizam capacitatea de a iubi si de a fi iubiti.
Metatron ne învata sa gasim masura corecta în iubire, munca, creatie, aducând în viata noastra echilibru, sanatate, armonie si seninatate. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaste. Nimeni altul în afara lui nu a stocat evenimente, fapte si întâmplari în memoria Universului (care este, de fapt, Memoria Divina) asa cum a facut el, astfel încât, ori de câte ori ne este greu, prin rugaciune si prin credinta, noi sa primim de acolo starea sufleteasca sau ideea care sa ne salveze.

 Locurile sunt limitate! ( 20 pers.)

Veti primi materialele corespunzatoare initierilor primite.
Locatie : Bucuresti, Centrul Holistic Metatron.
Contributia pentru participare : 50 lei.
Data limita pentru inscriere  05.09.2013, ora 20:00.
Inscrieri : email silvia@elenoh.ro

Părintele Arsenie Boca

• Acatist
• Litania Parintelui Arsenie Boca catre Sfantul Duh
• Mănăstirea Prislop
• Profeţiile părintelui Arsenie Boca
• Rugăciune

Subsemnatul m-am nascut în 1910, septembrie 29, în Vata de Sus, jud. Hunedoara. Scoala primara si liceul în oraselul Brad, acelasi judet. De pe atunci mi se remarca o anumita înclinatie spre singuratate si spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Asa spre pilda am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele ratiunii” iscalita: „Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pâna astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul – ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pâna acum, si de multe ori mi-a folosit în viata.
În cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminând liceul si luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-ma saracia. Drept aceea a biruit înclinatia contemplativa, sau speculativa si în 1929 m-am înscris la Academia Teologica din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma înduram, întrucât era divortata de tata iar eu eram dat tatii prin sentinta de divort, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur ca ma va da la scoala. În timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistica a vietii. Cu prilejul acela aveam urmatoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fara mine si cât mai fara corespondenta, ca oarecum sa ma uite si sa nu-i vie greu când va afla ca m-am calugarit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amanunte greu de crezut. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunostinte în oras am izbutit sa n-am. Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din „Reuniunea de muzica Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei în stapânirea simturilor. Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cât se întinde sfera vointei în domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei. Experienta mea personala însa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate întinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila. Ma ajutau la aceste adânciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea în Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale.
Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez în vederea calugariei. Ma abtineam de la „voia în oras”, ci stam în curtea scolii cu poarta deschisa. Cu colegii nu ieseam în oras decât daca trebuia în interesul scolii, a vreunui profesor, sau însotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzica. N-am dansat si n-am învatat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – si mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui sa fac asa ceva. De viata altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfecta indiferenta si necunostinta. Toate preocuparile mele erau si sunt pâna astazi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâta de când ma stiu. Chiar numele calugaresc l-am ales pentru ca Avva Arsenie îsi alesese nevointa tacerii, prin care s-a desavârsit interior.
Teza de licenta în Academia Teologica rezuma stradaniile mele spre acea desavârsire interioara a omului, si purta titlul: „Încercari asupra vietii duhovnicesti”. Terminam teologia prin 1933.
În vacanta ma ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Caci aflând Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framântarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. În miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerata în cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafara de studentii ce sa se poata înscrie în centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet în afara de orice miscare studenteasca sau înscriere în vreo miscare politica.
Vremea în Bucuresti
Am petrecut-o nelipsind de la scoala niciodata. Bolnav înca n-am fost, ca sa lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primavara mergeam de la 5 dimineata si ma întorceam la internatul Radu Voda unde locuiam, seara la cina. Trei ani am stat la internat, ca sa fie o garantie pentru mine ca nu ma ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau si studenti legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodata. Scoala ma absorbea total si n-aveam vreme de pierdut. (Bataia din copilarie pentru a nu pierde vremea ma urmarea ca un înger pazitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramânea liber acasa îl foloseam citind si discutând teologie cu înca un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a întâmplat ca odata, placându-mi foarte mult scrierea mistica a sfântului Ioan Scararul, am tradus-o în româneste, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în calugarie.
În vremea aceea, miscarea legionara era în toi si se discuta de ea în toate partile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gasit înclinatie catre miscare. Apoi s-a întâmplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi întâmplatori prin curte pâna la trotuarul strazii „Calea Grivitei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei. Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atâta tot.
Colegi la scoala am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; asta era comunist, purta cravata rosie, însa discutii n-am avut împreuna niciodata. Aveam coleg de clasa pe un evreu Ithoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodata: Mai Steinberg, tu esti evreu si eu crestin, deci ar fi sa fim unul împotriva altuia. Eu însa am sa fiu mai bun ca tine si tu n-ai sa te poti supara pe mine, daca în felul acesta te voi concura în viata.
Mai pe urma, când am citit Biblia, am vazut ca ultima misiune mondiala e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am facut anul de practica, ce însa a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Balan, în Sfântul Munte, ca sa deprind calugaria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetari ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodata sa nu poata iesi din tara. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obtinut pasaport de calatorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura politiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obtinut si încuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: român si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavârsirea interioara prin mestesugul calugariei.
M-am întors în tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrând în tara prin Moravita am vazut drapelele românesti, de acel 8 Iunie de odata.
De la data aceasta, pâna la Pastile anului viitor când am intrat în calugarie, mi-am adunat unelte de pictura, materiale, am mai învatat la Chisinau cu niste mesteri rusi poleitura cu aur „cicanca”, si alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictura.
În Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns în calugarie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodaria, eram primul si singurul calugar la Manastirea Brâncoveanu – Sâmbata de Sus jud. Fagaras. De pictura nu-mi mai ramânea vreme. Al doilea an la fel. Pâna când m-am luat de grija ca am învatat pictura degeaba. Se întâmpla în vremea asta ca ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Manastire si calugari. Mai intrase în calugarie Parintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sa primeasca preotia – eu simtindu-ma nevrednic. A primit-o. Asa au început slujbele la Manastire dupa puteri.
Într-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansa de oameni de toate vârstele si treptele, napadindu-ma sa stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sa fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam ca tot ce patesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pacatelor. Asa m-am vazut silit sa primesc preotia si misiunea majora a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurari s-ar afla în viata. I-am învatat sa fie curati fata de oameni si fata de Dumnezeu; sa dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetateneasca, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curatit de patimi).
Despre aceasta învatatura, martori îmi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupa Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fara deosebire, si viata curata, care fac cu putinta reîntoarcerea noastra, a împlinitorilor, iarasi în Împaratia de obârsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pamânt, în stadia si arena vietii.
Asta îmi este toata misiunea si rostul pe pamânt, pentru care m-a înzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire.De alte gânduri si rosturi sunt strain.
Ieromonahul Arsenie.

sursa: http://www.reikioradea.ro

Terapie de grup miercuri 25.09.2013 ora 19:00.

 Centru de Terapii si Meditatii METATRON
( str.Constantin Bosianu,nr.20,sector 5,zona 11 iunie )

www.elenoh.ro

 Terapie de grup miercuri 25.09.2013 ora 19:00. 

Va astept cu drag.

• tel. 0724.14.54.06 Silvia Dumitru
• email : silvia@elenoh.ro

Rog confirmati participarea.

Contributia de participare 30 ron.

EPIFIZA sau GLANDA PINEALA

Epifiza este o glanda endocrina misterioasa asociata cu cea de-a saptea chakra, denumita si glanda pineala. Epifiza se gaseste exact in centrul capului. Ea are forma unui con larg, de marimea unui bob de mazare, cantareste doar 0,16 grame si este situata la poarta de intrare dintre cel de-al treilea si al patrulea ventricul cerebral, fiind scaldata in fluidul cerebrospinal.

Glanda pineala a fost subiectul unor speculatii considerabile incepand de la greci si pana in ultimii ani. La mijlocul secolului al XVII-lea, Descartes considera ca ea este sediul sufletului ratiunii. Studiile moderne au pus in lumina faptul ca functionarea sa este implicata in ritmul circadian al corpului prin intermediul secretiilor ciclice si intermitente ale hormonului sau, melatonina. La anumite reptile sau amfibii, epifiza constituie un al treilea receptor de lumina localizat sub piele, in timp ce la oameni si mamifere ea ofera informatii asupra conditiilor luminoase exterioare prin intermediul unei legaturi neurale existente in ganglionul cervical superior (din ceafa). Desigur ca nu este singura informatie pe care o vehiculeaza.

Dezvoltarea recenta a osteopatiei craniosacrale a stabilit existenta unor unde fizice distincte care plutesc in fluidul cerebrospinal, fiind create de miscarile ritmice ale boltii craniene care includ musculatura si miscarile oaselor craniene. Osteopatii cranieni sunt antrenati sa simta aceste extinderi si contractii ritmice care exercita o presiune usoara asupra craniului si sa regleze ritmurile daca este necesar. Este evident ca pasul dintre palparea fizica si palparea energetica poate fi facut foarte repede de catre osteopatii suficient de sensibili. Astfel, doctorul John Upledger, fondator al unui institut la Palm Beach in Florida, actioneaza in acest sens de mai bine de zece ani. In Franta, Jean-Philippe Mathieu la Villeurbanne, Jean-Andre Gaunand la Nancy, Jean-Yves Noel la Saint-Malo si multi altii sunt capabili sa retraseze traumatismele din copilarie imprimate in tesuturi plecand de la palparea craniana si cea energetica. Gerard Sueur din Perigord, unul dintre osteopatii cei mai talentati ai generatiei sale a deschis calea unei viziuni globale a omului situata cu mult deasupra conceptiilor clasice despre corp. Toti acestia antreneaza literalmente sute de osteopati pe urmele lor.

Epifiza, sau glanda pineala, este situata intr-un canal vid, excelent punct de rezonanta pentru crearea oricarei vibratii sau oscilatii. Relatia pe care o intretine aceasta glanda atat cu ritmurile corporale cat si cu fluidul cerebrospinal ne permite sa presupunem ca ea ar putea fi foarte bine un emitator si un monitor vibratoriu sau oscilator in interiorul corpului si care furnizeaza o parte din pattern-ul general de control al ritmurilor fiziologice, in special la nivel endocrin.

Daca aceste unde actioneaza ca unde sonore sau sunt electromagnetice, plasmice, scalare sau reprezinta alte variatii ritmice de energie, toate aceste aspecte raman deschise pentru speculatii. Rezonantele energetice inerente formei moleculei hormonale, a melatoninei, ar putea totusi furniza unele indicatii, Melatonina are o forma si o structura unica pentru o molecula, total diferita de a oricarui alt hormon din corp. Ea este legata de serotonina, dopamina si alti neurotransmitatori. Prin extensie ne putem gandi ca dat fiind ca adrenalina si anoradrenalina au structuri similare si indeplinesc roluri analoge in sistemele nervos autonom si endocrin, melatonina (ca hormon) si serotonina (ca neurotransmitator) ar exprima o similitudine neutrala. Este de asemenea probabil ca rezonantele interne ale structurii melatoninei sa poata declansa un anumit numar de functii pineale ale unor pattern-uri de unde atomice sau oscilatii energetice nedetectate inca pana acum.

In excelenta sa lucrare, John Davidson dezvolta ipoteza conform careia epifiza ar putea fi un emitator si un receptor de pattern-uri energetice moleculare care guverneaza ritmurile fiziologice si este legata de sistemul neural endocrin prin intermediul unor mecanisme energetice inca nedescoperite. Si pentru ca ritmurile, pattern-urile si polaritatile sunt esentiale in orice sistem energetic, epifiza ar putea avea o functie unica deosebit de puternica.

Prezenta unei multitudini de alti hormoni in interiorul glandei pineale – glanda reprezentativa – pentru toate glandele endocrine majore si rolul sau in administrarea ritmurilor corporale ne permit sa presupunem eventualitatea unei rezonante moleculare in interiorul epifizei. Daca fiecare molecula este o armonica joasa vibratorie a unei energii mai inalte, iar hormonul este definit ca reflex al unei functii energetice deosebite, glanda pineala ar fi atunci in rezonanta cu energii mai inalte provenite de la chakre si pe care le-ar distribui in functiile celulare din intregul sistem endocrin. Astfel, epifiza ar putea fi un canal de pattern-uri energetice care devin ritmuri in materie prin intermediul oscilatiilor craniene in toate ritmurile corporale.

Desigur ca aceste ritmuri pot fi sesizate de catre osteopatul antrenat sa le perceapa (palparea craniana nu trebuie sa exercite 0 presiune mai mare de cinci grame). Mai pot interveni si alte ritmuri, fie electromagnetice, electrice, gravitationale sau orice alta forma de energie cu care inca nu suntem familiarizati. Caile de incrucisare ale sistemului nervos central aflandu-se sub creierul mijlociu (meet brain), epifiza sau glanda pineala are o pozitie perfecta pentru indeplinirea rolului de „radar” al energiilor subtile care se inchisteaza in materie pentru a fi ulterior distribuite in intregul sistem endocrin.

Dintr-un punct de vedere energetic, este probabil ca fiecare glanda endocrina sa-si preia vibratia predominanta de la chakra si tattwa asociate, vibratie modelata de diferitele petale si influentata intr-o masura mai redusa de celelalte energii tattwice.

Putem include si ventriculele cerebrale. Ele constituie un aranjament suprapus partial de tesuturi interconectate umplute cu lichidul cerebrospinal. Acest lichid care scalda epifiza si glanda pineala inconjoara si creierul intre interiorul peretelui cranian si cortexul cerebral. In general se considera ca el are un rol de protectie, nutritie si suport; si ca ar constitui de asemenea un mijloc de inlaturare a deseurilor metabolice. In plus, lichidul cerebrospinal este similar cu plasma sanguina, numai ca este mai putin concentrat, avand mai putin potasiu, mai putini ioni de calciu si mai putine proteine. Concentratia foarte inalta in sodiu, clorati si ioni de magneziu existenta in schimb ne face sa credem ca acest lichid este investit cu functia unor impulsuri vibratorii ale undelor purtatoare, care ar putea fi foarte bine pattern-uri energetice sub forma de hormoni neurali.

Cea de-a saptea chakra, chakra misticilor, poate fi foarte bine si chakra schizofrenicilor. Este o chakra legata de iluminare. Dupa spusele lui Ronald Laing, parintele anti-psihiatriei, misticii si schizofrenicii se regasesc in acelasi ocean (lichidul cefalorahidian). Dar acolo unde misticul inoata, schizofrenicul este dus de curent. Misticul este capabil sa retina si sa discearna viziunile de dincolo de viata si sa intre in starile de fericire, de Samadhi si de uniune, pe cand schizofrenicul nu realizeaza ceea ce i se intampla. El este in acelasi timp aici si dincolo. Aceasta dereglare a celei de-a saptea chakre este calificata delir mistic, si chakra trebuie reglata ca si glanda sa endocrina corespunzatoare, epifiza sau glanda pineala. Poate ca Descartes nu era prea departe de adevar atunci cand afirma in secolul al XVII-lea ca glanda pineala este sediul sufletului ratiunii. Cu toate acestea, calificativul pe care il acorda sufletului ni se pare exagerat.